shutterstock_75444976 - Copy

Circula o vorbă printre unii studentii (mai tocilari 🙂 ) de la Jurnalism: “A venit bursa, gata, mă duc să cumpăr un metru de cărţi!”. Adică, multe… cam câte încap una peste alta, într-o coloană de înălţimea unui metru. Zicala, tare dragă, a ajuns la mine şi ajung să o confirm mai ales în perioadele târgurilor de carte. Mai adaug nişte “centimetri” şi în restul anului… Iar astăzi, 23 aprilie, cu atât mai mult, pentru că Ziua Internaţională a Cărţii şi Dreptului de Autor trebuie sărbătorită şi cu un shopping cool, şi cu o ieşire în oraş.

Cumpărături, pagină cu pagină

Despre print, audio book sau e-book, gata, dezbaterile au încetat demult să arate cu degetul către cea mai potrivită alegere când vine vorba despre cumpărat sau de făcut cadou o carte. Sunt persoane care preferă una dintre variantele de carte, altele le doresc… pe toate. “Formele de prezentare” diferite ale cărţilor, de fapt, se adresează unei anumite categorii de nevoie şi moment din zi.

Îţi place să stai într-o poziţie comodă, cu ceaiul sau o ceaşcă imensă cu cacao fierbinte alături şi să dai pagina…a citi o carte se cheamă. Iar sugestiile noastre de titluri s-ar putea să îţi dea câteva idei de shopping pentru lecturi faine, chiar acum. Surâzi dimineaţa în drum spre serviciu la auzul vocii lui Cărtărescu, ce descrie, concentrat, o “situaţie” cu pistol şi gloanţe, din „Ruletistul” – nu e timp pierdut in trafic, ci… o carte. Sau, poate ai de mult obiceiul să citeşti concentrat pe al tău e-book reader, în metrou, cel mai fresh download Sci-fi – iată, încă un tip de carte.

Sărbătorim, da?

O carte închisă e doar o bucată de hârtie, spune un proverb chinezesc şi tare îi dăm dreptate (putem să transpunem zicala şi către celelalte forme de prezentare, rămâne tot atât de adevărată). Hai să confirmăm că atât pe 23 aprilie, Ziua Internaţională a Cărţii şi Dreptului de Autor, dar şi în restul celor 364 de zile, cartea este importantă pentru fiecare dintre noi. În România se organizează în această zi evenimente care o celebrează şi încurajează lectura ca formă de educaţie. Dă un search pe internet şi alătură-te iniţiativei care se desfăşoară cel mai aproape de locul, de oraşul unde trăieşti. Iar dacă nu ai cum să ajungi, invită-ţi prietenii la o lectură interactivă, un fel de leapşa pe citite a unei cărţi interesante, cu multe dialgouri. Apoi, premiaţi în mod simbolic cel mai talentat “lector” 🙂 .

Iubitorii de carte, ajutaţi de organizaţii non-guvernamentale culturale şi autorităţi s-au mobilizat şi anul acesta. De exemplu, Bucureştiul şi Clujul s-au întrecut în a pune la punct Noaptea Cărţilor Deschise. Nu mai puţin de 10.000 de volume oferite de editura Litera ne aşteaptă în Bucureşti, începând cu ora 18.30, să le ţinem în mâini în timp ce vom înconjura Casa Poporului, formând astfel un lanţ uman în onoarea cărţii. Iar Clujul şi-a propus să înconjoare Universitatea Babeş Bolyai cu cel puţin 2000 de cărţi şi iubitori ai lecturii.

Tot în Cluj, din multitudinea de evenimente ce ţin de Caravana Gaudeamus, organizată de Radio România în colaborare cu Centrul Cultural Media şi Radio Cluj, până pe 26 aprilie, nu ar trebui ocolite: târgul, unde peste 80 de expozanţi prezintă în pavilionul mobil situat în Piaţa Unirii cele mai recente apariţii editoriale, promoţii şi concursuri pentru vizitatori şi campania de donaţii “Cărţile se întorc acasă”, iniţiativa prin care se pot oferi din volumele de care ne putem despărţi sau care nu mai trezesc interesul celor care au nevoie de ele, dar nu şi le pot permite.

Dacă ai timp, te invităm să te bucuri de momente frumoase alături de alţi iubitori de lectură, la evenimentele organizate în această zi. Şi… ce spui de o achiziţie a măcar câţiva “centimetri” de carte 😉 ?